Stelian Tănase, avertisment dur: „România cu Simion va semăna cu Belarus, cu accente nord-coreene”
Scriitorul și istoricul Stelian Tănase a lansat un avertisment sumbru în legătură cu viitorul României, în cazul în care George Simion va câștiga alegerile prezidențiale. În cadrul emisiunii Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin la B1 TV, Tănase a spus că România riscă să ajungă un stat izolat, cu regim autoritar, represiune și alegeri falsificate.
„România va fi cu Simion un fel de Belarus, cu accente nord-coreene, cu sărăcie, cu represiune. Alegerile vor fi falsificate, ne vom împrumuta la dobânzi uriașe, dacă vom mai putea. Investițiile vor scădea, bursele au reacționat deja negativ. Suntem în pericol să fim scoși de pe harta Europei”, a declarat Tănase, subliniind pericolul îndepărtării României de valorile europene.
În analiza sa privind turul doi al alegerilor prezidențiale, între Nicușor Dan și George Simion, Tănase a recunoscut că diferența dintre cei doi este mare – Simion are dublu față de contracandidatul său –, dar nu exclude o mobilizare de ultim moment a electoratului.
„Să fii la 20 de puncte distanță e aproape imposibil de recuperat. Dar într-un moment de polarizare, cum a fost și cazul Lasconi-Georgescu, electoratul se poate uni contra lui Simion. Asta ar putea schimba dinamica. UDMR, PNL și USR au dat semnale de sprijin pentru Nicușor Dan – dacă ele se traduc în voturi, e o șansă reală”, a spus el.
Tănase a avertizat că votul masiv pentru George Simion a declanșat deja îngrijorări internaționale și ar putea atrage izolare economică și politică pentru România. „Europa e deja alarmată. România riscă să fie scoasă din toate jocurile politice și economice ale UE și NATO. Cu acest vot, suntem amenințați să fim excluși din clubul occidental în care am intrat cu greu în ultimii 20 de ani”, a adăugat istoricul.
În concluzie, Stelian Tănase consideră că următoarele două săptămâni sunt cruciale pentru soarta democrației românești, într-un context marcat de polarizare, neîncredere în partide tradiționale și o posibilă reconfigurare radicală a direcției țării.