Salt la conținut
Semnal

Incident grav la metrou: Posibilă tentativă de suicid la Piața Iancului. Circulația trenurilor, afectată

··1 min citire


O posibilă tentativă de suicid a avut loc vineri, 16 mai 2025, la stația de metrou Piața Iancului, pe firul 1. Incidentul a fost semnalat la ora 12:44, iar circulația trenurilor a fost imediat reorganizată în sistem pendulă între stațiile Dristor 2 și Obor.

Echipajele SMURD au intervenit la fața locului pentru acordarea primului ajutor. Până la finalizarea intervenției și eliberarea căii de rulare, Metrorex a anunțat că traficul în zonă va rămâne deviat.

Reprezentanții Metrorex, alături de autoritățile competente, au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Deocamdată, nu au fost oferite informații oficiale despre identitatea persoanei implicate sau despre starea sa.

Metrorex a transmis că regreta incidentul și le cere călătorilor înțelegere pentru disconfortul creat.