Salt la conținut
Semnal

De ce este România o țintă pentru Vladimir Putin? Avertismentul disidentului rus Vladimir Kara Murza

··2 min citire

România este o țintă pentru Vladimir Putin deoarece face parte din NATO și Uniunea Europeană, afirmă jurnalistul și disidentul rus Vladimir Kara Murza.

Invitat la Digi24, opozantul regimului de la Kremlin a explicat că regimul de la Moscova consideră orice stat occidental ca fiind un adversar și, implicit, o țintă a influenței sale. Kara Murza a subliniat că influențarea opiniei publice și a proceselor democratice din alte țări este o practică veche a serviciilor secrete rusești, continuată astăzi de administrația Putin.

„Ei bine, știm că oamenii care sunt la putere astăzi sunt angajați ai KGB-ului sovietic. Aveam de gând să spun foști angajați ai KGB-ului, dar, așa cum spun ei înșiși, nu există fost ofițer KGB. Odată în KGB, mereu în KGB. Și știm că timp de decenii, în perioada comunistă, în perioada sovietică, KGB-ul obișnuia să fie implicat în ceea ce se numea măsuri active. Acesta este jargonul lor. Acesta este lexicul lor profesional, să influențeze alegerile în alte țări, să influențeze opinia publică în alte țări”, a declarat Kara Murza.

Întrebat dacă Vladimir Putin are un interes special față de România, jurnalistul a subliniat apropierea geografică și rolul strategic al țării: „Suntem practic vecini. Adică, în perioada sovietică, aveam o graniță comună. Suntem încă vecini la Marea Neagră. Suntem amândoi națiuni riverane Mării Negre, voi în România și noi în Rusia. Fiecare țară care face parte din NATO, fiecare țară care face parte din Uniunea Europeană, devine automat o țintă”.

Mai mult, Kara Murza susține că, în operațiunile hibride desfășurate de regimul Putin, este esențială implicarea unor oameni din interiorul fiecărei țări: „Când Putin pune ochii pe o țară, lucrează și cu localnicii. Altfel nu se poate”. Acesta crede că și în România există astfel de colaboratori: „Evident că nu am dovezi documentate, dar convingerea mea, convingerea mea personală, este că el trebuie să o facă. La fel ca în orice altă țară în care există aceste operațiuni hibride, cum sunt numite, și măsuri active dacă folosim vechiul limbaj rusesc, limbajul KGB. Și, din nou, să ne întoarcem în anii 1990, când unele dintre arhivele fostului Partid Comunist au fost declasificate, au existat atât de multe nume de politicieni străini care au lucrat și au colaborat cu Uniunea Sovietică”.

Kara Murza avertizează că pentru Vladimir Putin, destrămarea URSS este considerată „cea mai mare catastrofă geopolitică”, chiar dacă pentru restul lumii a însemnat eliberarea a sute de milioane de oameni. Tocmai de aceea, el crede că toate țările care au făcut parte din sfera de influență sovietică rămân în vizorul actualului regim de la Moscova.