Ne-am jucat cu focul”: Mugur Isărescu dezvăluie criza financiară care a amenințat România în luna mai
România a fost la un pas de o criză financiară majoră în perioada dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, a avertizat guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe de presă susținute marți. Presiunea asupra pieței valutare, ieșirile masive de capital și discursul politic agresiv din campania electorală au dus la o situație economică critică, despre care șeful BNR spune că „nu a fost deloc departe de o criză în toată regula”.
„Ne-am jucat cu focul. Dacă cineva vorbește de naționalizare, piața de capital ce să facă?”, a declarat Isărescu, explicând că în luna mai s-au înregistrat unele dintre cele mai mari ieșiri de capital din ultimele decenii.
Potrivit guvernatorului, valul de tensiuni a pornit de la instabilitatea politică – inclusiv discursuri radicale, rezultatele alegerilor și demisia guvernului. Situația s-a agravat odată cu eșecul Ministerului de Finanțe de a atrage bani din piață imediat după alegeri.
În fața acestei avalanșe de factori negativi, BNR a fost forțată să activeze o celulă de criză împreună cu Ministerul Finanțelor. S-a intervenit atât pe piața valutară pentru a limita deprecierea leului, cât și în sistemul financiar pentru a asigura lichidități esențiale pentru plățile bugetare și pensii.
„Cursul sub 5 lei era imposibil de apărat fără intervenție. Nu am pierdut rezerva valutară, dar am convertit din euro în lei pentru a menține stabilitatea”, a explicat guvernatorul.
Avertisment pentru perioada următoare: „Va fi greu”
Pe termen scurt și mediu, România se confruntă cu o provocare esențială: finanțarea deficitului bugetar. Guvernatorul BNR avertizează că, în lipsa unei strategii clare și a încrederii piețelor, țara noastră riscă să se confrunte cu dificultăți și mai mari.
„Avem o vulnerabilitate reală. Dacă mișcările de capital se răzgândesc, rămânem cu deficite greu de acoperit. Nu va fi ușor în perioada următoare”, a avertizat Isărescu.
Deși România nu s-a confruntat cu o inflație accentuată sau o prăbușire a leului în această etapă, „valul de nemulțumire” din societate trebuie tratat cu seriozitate de clasa politică, a mai spus guvernatorul.
În concluzie, mesajul transmis de șeful BNR este clar: stabilitatea economică este fragilă, iar lipsa de responsabilitate politică poate împinge România într-o criză profundă.