Un român și-a pierdut viața în Marea Britanie încercând să salveze două fete de la înec
Alexandru Melei, un român de 60 de ani aflat în vacanță în Marea Britanie, a murit duminică, 25 mai, în timp ce încerca să salveze două fete din mare, pe o plajă din stațiunea Ingoldmells, lângă Skegness, în regiunea Lincolnshire.
Bărbatul a observat că două gemene erau în pericol și a sărit în apă pentru a le ajuta. Un prieten de-al său a reușit să o aducă la mal pe una dintre ele, însă Alexandru a fost copleșit de valuri. A fost scos din apă în stare gravă și transportat la spital, unde a fost declarat decedat. Soția sa, Cornelia, era alături de el în momentul tragediei.
Fetele au fost salvate, dar se aflau în stare de șoc. Potrivit martorilor, intervenția echipelor de salvare a fost promptă: la fața locului au ajuns poliția, o ambulanță aeriană și paza de coastă.
Alexandru Melei fusese asistent medical în armata română și ulterior într-un spital civil. Era căsătorit de 38 de ani și venise în Anglia împreună cu soția sa, aflată în recuperare după tratamentul oncologic din anul anterior. Vacanța din Marea Britanie reprezenta pentru ei un nou început.
Fiica lui, Ana-Maria, a povestit pentru presa britanică că gestul tatălui ei reflectă întreaga sa viață dedicată ajutorării celor din jur. În urma tragediei, familia a lansat o campanie de donații pentru repatrierea trupului în România. Până acum s-au strâns peste 9.000 de lire sterline. Campania poate fi accesată la: gofund.me/bdbceabd.
„A fost un om curajos, altruist, care a murit făcând ce știa cel mai bine: ajutând”, a transmis fratele său, Costi Melei.