Descoperire macabră în Galați: o adolescentă de 17 ani, găsită decedată lângă un bloc de locuințe
O tragedie s-a produs luni dimineață în municipiul Galați, unde trupul neînsuflețit al unei tinere a fost descoperit în spațiul verde din fața unui bloc situat pe strada Roșiori.
Descoperirea a fost făcută de un trecător care a alertat autoritățile printr-un apel la 112. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje medicale și polițiști, însă cadrele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru a salva viața adolescentei.
Potrivit primelor date din anchetă, victima ar avea aproximativ 17 ani și, conform indiciilor preliminare, ar fi căzut de la etajul 8 al imobilului din apropiere.
Trupul tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați, unde va fi efectuată necropsia pentru a stabili cauza exactă a decesului. Deocamdată, identitatea persoanei nu a fost confirmată oficial.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.