Avarie majoră la rețeaua electrică în București. Tramvaie și troleibuze, blocate pe mai multe linii în dimineața zilei de joi
Circulația mijloacelor de transport în comun din Capitală a fost serios afectată joi dimineață, 5 iunie 2025, în urma unei avarii apărute la rețeaua electrică. Incidentul s-a produs în zona Șoseaua Mihai Bravu – Strada Vatra Luminoasă – Bulevardul Pache Protopopescu – Bulevardul Ferdinand, blocând mai multe linii de tramvai și troleibuz.
Societatea de Transport București (STB) a anunțat că avaria a început în jurul orei 09:00 și a dus la oprirea circulației pe următoarele linii:
- Tramvaie: 1, 4, 10, 40 și 55
- Troleibuze: 69, 70, 79, 85 și 86
Pentru a limita impactul asupra călătorilor și a fluidiza traficul, STB a implementat măsuri temporare de deviere a vehiculelor afectate.
Reprezentanții companiei au precizat că problema este generată de o avarie în rețeaua ENEL, iar echipele de intervenție lucrează pentru remedierea situației cât mai rapid.
Călătorii sunt sfătuiți să urmărească informările oficiale ale STB și să opteze pentru rute alternative, acolo unde este posibil.