Salt la conținut
Semnal

Adolescent din Constanța, ținut în condiții isalubre. Poliția a deschis o anchetă

··1 min citire

Polițiștii din județul Constanța au demarat o anchetă în cazul unui adolescent de 14 ani din localitatea Gârlița, comuna Ostrov, care ar fi fost ținut de părinți în condiții improprii de trai, existând suspiciuni că ar fi fost, uneori, imobilizat.

Sesizarea a fost făcută printr-un apel la 112, înregistrat sâmbătă seara, în jurul orei 17:30. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Băneasa, care i-au găsit pe minor și pe părinții acestuia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, primele verificări arată că băiatul ar suferi de posibile afecțiuni medicale. Examinarea sumară nu a relevat urme vizibile de violență, iar în momentul controlului nu au fost constatate elemente care să ateste că ar fi fost imobilizat.

Totuși, polițiștii au constatat că minorul locuiește în condiții insalubre, motiv pentru care a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța.

A fost întocmit un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, iar cercetările sunt în desfășurare. De asemenea, în urma prezentării unor înregistrări audio în care tatăl minorului ar fi amenințat-o pe mama acestuia, polițiștii au deschis un al doilea dosar penal pentru amenințare.

Autoritățile au completat formularul de evaluare a riscului, conform procedurilor legale, iar concluzia a fost că nu există, în prezent, un risc iminent care să justifice măsuri urgente de protecție. Situația familiei va fi monitorizată în continuare de poliție și de reprezentanții DGASPC.