Un șofer beat s-a izbit cu mașina de un copac. A scăpat ca prin minune
Un bărbat din Constanța a fost la un pas de a provoca o tragedie, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac. Incidentul a avut loc pe fondul consumului excesiv de alcool — șoferul avea o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La scurt timp, bărbatul a încercat să părăsească locul accidentului. A fost însă oprit de doi polițiști aflați în timpul liber, care se aflau întâmplător în zonă și au intervenit prompt.
Aceștia l-au reținut până la sosirea echipajului de serviciu. Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal. Poliția continuă cercetările.