Cercetătorii cer interzicerea metodei de asfixiere a peștilor, considerată dureroasă
Un studiu recent realizat de cercetători de la Welfare Footprint Institute arată că peștii simt durerea în mod similar oamenilor, iar metodele tradiționale de sacrificare, precum asfixierea cu aer, ar trebui eliminate.
Metoda cunoscută sub numele de „asfixie cu aer” presupune ca peștele să fie scos din apă și lăsat să sufere prin lipsa oxigenului, uneori timp de peste o oră. Studiul, citat de Daily Mail, a analizat păstrăvul curcubeu și a constatat că acesta suportă, în medie, 10 minute de „durere intensă” în timpul asfixierii. Durata suferinței poate varia între 2 și 22 de minute, în funcție de mărimea peștelui și temperatura apei.
Pe baza acestor rezultate, cercetătorii solicită înlocuirea asfixierii cu metode de asomare, care presupun inducerea rapidă a inconștienței înainte de sacrificare, reducând astfel suferința. Pentru a fi considerate eficiente, aceste metode trebuie să asigure inconștiența imediată a peștelui, care să persiste până la moarte.
În fiecare an, sunt sacrificați până la 2,2 trilioane de pești sălbatici și 171 de miliarde de pești de crescătorie, iar multe dintre metodele folosite sunt catalogate drept „inumane”. Societatea Regală pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale (RSPCA) menționează că metodele tradiționale precum asfixierea, expunerea la dioxid de carbon sau temperaturi scăzute, sau sângerarea fără asomare, nu asigură o moarte rapidă și nedureroasă.
În schimb, metodele moderne de asomare, precum asomarea electrică sau prin percuție, devin tot mai frecvente. Sistemele cu baie de apă electricificată permit insensibilizarea peștilor fără a-i manipula excesiv înainte de sacrificare.
Deși aceste metode pot părea costisitoare, cercetătorii susțin că asomarea electrică este eficientă din punct de vedere economic și poate preveni suferința prelungită a peștilor.