Metodă inedită la Râșnov: Dispozitive anti-mirosuri montate pe tomberoane pentru a alunga urșii
La Râșnov, autoritățile locale testează o soluție neobișnuită pentru a ține urșii departe de oraș: au montat pe tomberoane dispozitive care elimină mirosurile degajate de deșeuri, pentru a nu mai atrage animalele sălbatice.
Dispozitivele conțin plăci impregnate cu substanțe non-toxice, care neutralizează mirosurile alimentelor în descompunere – principala atracție pentru urșii din zonă. Inițiativa vine pe fondul unui val de alerte Ro-ALERT primite zilnic de localnici și turiști, care semnalează prezența urșilor în apropierea zonelor locuite.
„Este o fază de testare. Vrem să vedem dacă funcționează și dacă aceste dispozitive reușesc să țină departe animalele, fie ele câini vagabonzi, fie urși", a declarat Răzvan Iancu, purtător de cuvânt al Primăriei Râșnov. Primele astfel de sisteme au fost amplasate pe Valea Cetății, o zonă frecvent vizitată de urși.
În pădurile din jurul orașului trăiesc aproximativ 48 de urși – de cinci ori mai mulți decât ar putea susține habitatul în mod natural. Turiștii și localnicii salută inițiativa, dar așteaptă cu prudență rezultatele.