Ion Iliescu, diagnosticat cu cancer pulmonar. Fostul președinte se află în terapie intensivă după o intervenție la căile respiratorii
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost diagnosticat oficial cu cancer pulmonar, potrivit unui buletin medical transmis luni, 16 iunie 2025, de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.
Confirmare oncologică din partea comisiei medicale
Potrivit comunicatului oficial, echipa medicală a efectuat o serie de investigații imagistice și histopatologice, iar comisia multidisciplinară a stabilit fără echivoc natura oncologică a afecțiunii pulmonare.
„Afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, se precizează în documentul semnat de reprezentanții spitalului.
Intervenție endobronșică sub anestezie generală
În dimineața zilei de luni, fostul șef al statului a fost supus unei intervenții endobronșice, efectuate sub anestezie generală, cu scopul de a menține căile respiratorii superioare deschise.
„Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală rămâne staționară”, au transmis cadrele medicale, precizând că pacientul este în continuare internat la Terapie Intensivă, unde primește îngrijiri de specialitate.
Spitalul anunță informări oficiale regulate
Reprezentanții Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au reiterat că informațiile oficiale privind starea de sănătate a lui Ion Iliescu vor fi comunicate exclusiv prin buletine medicale, publicate pe pagina de Facebook a instituției.