Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, critică numărul mare de angajați din administrațiile locale
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a atras atenția asupra supraîncărcării aparatului administrativ din unele localități, povestind o situație întâlnită recent într-o comună din județul Buzău. Acesta a declarat că, în urma participării la o înmormântare, a constatat că majoritatea persoanelor active din acea zonă erau angajate în cadrul primăriei.
„Am fost la o înmormântare într-o comună de munte acum vreo săptămână, două. Toată lumea care mai lucra pe acolo lucra la Primărie. Nu se poate aşa ceva. Stau toţi cu mâna întinsă”, a declarat Toma, citat de News.ro.
Edilul a vorbit și despre propriile dificultăți în încercarea de a eficientiza structura administrativă locală. Potrivit acestuia, a avut procese de lungă durată cu Poliția Locală și a menționat pierderi semnificative din bugetul local cauzate de plata salariilor și a sporurilor.
„Am pierdut până în martie anul ăsta 30 de milioane de euro. Am plătit salarii și sporuri de peste 30 de milioane de euro. Cu acești bani s-ar fi putut asfalta toate trotuarele și străzile din Buzău. Uniunea Europeană nu oferă fonduri pentru astfel de lucrări, ci doar pentru proiecte de mobilitate urbană. Restul trebuie acoperit din bugetul propriu”, a mai precizat primarul.
Constantin Toma a făcut apel la partidele aflate la guvernare să accelereze reforma administrației publice, considerând că aceasta este esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a țării.
„Toate partidele – PSD, USR, UDMR – trebuie să se angajeze în reforme. Fără reforme, nu avem nicio șansă să salvăm România și să asigurăm progresul”, a încheiat edilul.