Elena Udrea, mai aproape de libertate: Comisia de la Penitenciarul Târgșorul Nou i-a admis cererea de eliberare condiționată
Comisia de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Târgșorul Nou a admis marți, 24 iunie, cererea de eliberare condiționată formulată de Elena Udrea. Fostul ministru al Turismului va ajunge în fața instanței joi, când se va lua decizia finală privind punerea sa în libertate.
Avocatul Elenei Udrea a declarat, la Antena 3 CNN, că toate condițiile legale pentru eliberare au fost îndeplinite.
„Condiția fracției a fost îndeplinită pe 7 iunie. Elena Udrea poate fi pusă în libertate”, a precizat apărătorul acesteia.
Elena Udrea execută o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Admisia cererii de către comisia de specialitate este un pas procedural, însă decizia efectivă de eliberare aparține instanței.