Salt la conținut
Semnal

Alarmă falsă în Ploiești: un bărbat a confundat un manechin cu un cadavru

··1 min citire

Un bărbat din Ploiești a anunțat marți după-amiază autoritățile, după ce a descoperit un sac de dormit legat cu sfoară, într-o anexă a unei clădiri abandonate situate pe strada Carpenului. Inițial, s-a crezut că în interior s-ar afla cadavrul unei femei, după ce s-au observat detalii care păreau a indica acest lucru.

La fața locului a fost trimisă o echipă operativă formată din polițiști ai structurilor de investigații criminale, criminalistică și ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. De asemenea, au fost chemați specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și experți ai Institutului Național de Criminalistică.

Pentru a evita compromiterea eventualelor probe biologice, sacul nu a fost manipulat până la sosirea experților. Ulterior, în prezența acestora, sacul a fost deschis, iar în interior a fost găsit un manechin, nu un trup uman, a transmis Poliția.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili în ce condiții a fost abandonat manechinul în acel loc și pentru a identifica persoanele implicate.

Bărbatul care a alertat autoritățile a declarat că venise să curețe zona din jurul casei părăsite, unde crescuseră vegetație și se adunase gunoi.