Invazie de buburuze pe litoralul românesc, cauzată de temperaturile ridicate
Turiștii care au ajuns în aceste zile pe litoralul românesc au semnalat o prezență neobișnuit de mare a buburuzelor pe plaje. Insectele, deși inofensive în mod obișnuit, au devenit o sursă de disconfort pentru unii vizitatori, care spun că acestea se așază pe prosoape, haine sau alimente.
Potrivit specialiștilor, fenomenul este determinat de temperaturile ridicate din ultima perioadă, care au activat comportamentele de reproducere ale insectelor. Acestea sunt vizibile pe tot parcursul zilei, în special în zonele cu nisip și vegetație.
Buburuzele nu înțeapă oamenii! Ele sunt insecte inofensive și, deși pot produce un lichid galben cu miros neplăcut când se simt amenințate, dar acest lichid nu este periculos pentru oameni.
Cunoscute și sub numele de gărgărițe sau mămăruțe, aparțin familiei Coccinellidae. Sunt recunoscute pentru rolul lor benefic în agricultură, fiind prădători naturali ai afidelor (păduchii de plante). În Europa, cea mai comună specie este Coccinella septempunctata, cu șapte puncte negre pe fundal roșu.
Autoritățile nu au emis avertizări oficiale legate de acest fenomen, iar prezența insectelor este considerată temporară.