Vijelie puternică în județul Olt: acoperișuri smulse și patru autoturisme avariate
O vijelie însoțită de rafale de vânt de până la 90 km/h a provocat, vineri seara, 27 iunie 2025, pagube în mai multe localități din județul Olt, după o zi cu temperaturi ridicate. Evenimentul a fost precedat de o avertizare meteorologică Cod portocaliu și de transmiterea unui mesaj RO-Alert pentru populație.
În municipiul Slatina și în orașul Balș, mai multe acoperișuri au fost smulse de vântul puternic, iar patru autoturisme au fost avariate. De asemenea, în Slatina, au fost doborâți mai mulți copaci, intervenindu-se pentru degajarea drumurilor și trotuarelor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt a precizat că sunt în desfășurare misiuni pentru îndepărtarea acoperișurilor căzute în Slatina și Balș, iar alte solicitări sunt gestionate la nivel local de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU).
„Ca urmare a efectelor Codului portocaliu de vânt puternic, sunt în desfășurare misiuni pentru degajarea unor acoperișuri din municipiul Slatina și orașul Balș. Mai sunt solicitări și în alte localități, gestionate de SVSU”, a transmis ISU Olt.
În Balș, pompierii sunt sprijiniți de SVSU Balș, care intervine cu personal și un buldoexcavator. În municipiul Slatina, echipele Primăriei intervin pentru îndepărtarea arborilor doborâți.
Vijelia s-a produs într-un interval scurt de timp, între orele 18:25 și 19:30, și a afectat infrastructura urbană, însă până la acest moment nu au fost raportate victime. Intervențiile autorităților sunt în desfășurare.