Salt la conținut
Semnal

Elena Udrea, internată de urgență la spital după ce a acuzat dureri abdominale

··1 min citire

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost transportată de urgență la Spitalul din Ploiești, sâmbătă dimineață, după ce a acuzat dureri abdominale în timp ce se afla în detenție la Penitenciarul Târgșor. Apelul la 112 a fost efectuat în jurul orei 5:40, iar un echipaj medical a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor.

După evaluarea medicală, Udrea a fost supusă mai multor investigații și, potrivit unor surse din sistemul sanitar, starea ei de sănătate a necesitat internarea. Surse din cadrul penitenciarului au precizat că, în prezent, sectorul medical al închisorii nu mai poate asigura supraveghere medicală pe timpul nopții.

Între timp, judecătorii de la Judecătoria Ploiești au analizat, joi, 26 iunie, decizia Comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Târgșorul Nou, care aprobase eliberarea condiționată a fostului ministru. Pronunțarea a fost amânată pentru marți, 1 iulie.

Elena Udrea execută o pedeapsă de șase ani de închisoare, după ce a fost extrădată din Bulgaria în iunie 2022. Condamnarea provine din dosarul „Gala Bute”, în care decizia definitivă a fost pronunțată în 2018. Ulterior, Udrea a părăsit România și a fost arestată în Costa Rica, fiind eliberată temporar după o decizie a Curții Constituționale privind completurile de judecată. În aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv condamnarea, în baza unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene.