Trei polițiști italieni și un complice, arestați după ce au jefuit doi frați români în Roma
Patru persoane, dintre care trei agenți ai Poliției italiene și un cetățean albanez, au fost arestate în Italia, fiind acuzate că au jefuit doi frați români. Incidentul a avut loc pe 27 martie 2025, într-un apartament de pe strada Carmelo Maestrini din Roma.
Potrivit anchetatorilor, cei patru au intrat în locuință pretinzând că desfășoară o percheziție oficială, prezentând legitimații de serviciu. Deși nu aveau un mandat, i-au determinat pe cei doi români să rămână în sufragerie, în timp ce unul dintre polițiști a intrat în dormitor, unde a deschis o casetă de valori cu o cheie pe care o avea asupra sa. Din interior ar fi fost sustrasă suma de 35.900 de euro.
Suspecții – Danilo Barbieri, Dario Scascitelli (ambii din Roma), Matteo Vita (originar din Formia și rezident în Sant’Apollinare, Frosinone) și Erjon Abazi, cetățean albanez – sunt cercetați pentru jaf agravat și efectuarea unei percheziții ilegale. Cei trei polițiști activați în cadrul secției Salario Parioli au fost plasați în arest la domiciliu de colegi din Brigada Mobilă, în urma unei anchete a Parchetului din Roma și a Direcției pentru Combaterea Criminalității.
Investigația s-a bazat pe mărturiile victimelor, imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă și analiza convorbirilor telefonice. Unul dintre frați a relatat că a fost separat de ceilalți și interogat cu privire la posibila deținere de droguri sau alte obiecte ilegale, fiind amenințat că va urma o percheziție oficială dacă nu cooperează.
Cazul a stârnit reacții în presa italiană, fiind investigat în continuare de autorități.