Taximetrist reținut după ce ar fi cerut 400 de euro pentru o cursă de la aeroport până în centrul Bucureștiului
Un taximetrist în vârstă de 43 de ani a fost reținut de polițiștii Serviciului de Transporturi Aeroport „Henri Coandă”, fiind suspectat că ar fi încasat aproximativ 400 de euro de la un cetățean nigerian, în vârstă de 90 de ani, pentru o cursă de la aeroport până la un hotel situat în centrul Bucureștiului.
Potrivit Poliției Române, incidentul s-a petrecut în noaptea de 27 iunie 2025, în jurul orei 00:51. Bărbatul de origine nigeriană s-a urcat într-un taxi aflat în fața terminalului Sosiri de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, cu destinația un hotel din Capitală.
La finalul cursei, șoferul i-ar fi solicitat clientului o sumă semnificativă, pe care a încasat-o cu ajutorul unui dispozitiv POS. Pe baza imaginilor video și a altor informații, polițiștii s-au autosesizat și au demarat o anchetă.
Taximetristul a fost identificat, reținut pentru 24 de ore și audiat. Ulterior, a fost prezentat în fața magistraților, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Poliția precizează că urmează să fie dispuse măsuri legale în funcție de probele administrate în cauză.