Peste 1.500 de persoane și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Olt
În primele cinci luni ale anului 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt a facilitat angajarea a 1.546 de persoane, ca urmare a serviciilor și măsurilor de sprijin pentru ocuparea forței de muncă.
Distribuția pe grupe de vârstă arată că majoritatea celor angajați au peste 45 de ani (956 persoane), urmați de cei cu vârste între 35 și 45 de ani (202 persoane), 25–35 de ani (182 persoane) și tinerii sub 25 de ani (159 persoane).
În ceea ce privește mediul de proveniență, 678 de persoane angajate locuiesc în mediul urban, iar 868 provin din mediul rural.
În funcție de nivelul de educație, cei mai mulți dintre angajați au studii liceale sau postliceale (689 persoane), urmate de persoane cu studii profesionale (383), studii gimnaziale sau fără studii (375), iar 99 de persoane au studii universitare.
De asemenea, 797 dintre persoanele încadrate în muncă sunt considerate greu sau foarte greu ocupabile, conform profilării realizate de AJOFM Olt.
„Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenției de domiciliu sau reședință, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active, conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare”, transmite AJOFM Olt.
În total, 4.218 persoane au primit sprijin din partea agenției în perioada ianuarie–mai 2025, fie pentru a beneficia de protecție socială, fie pentru a fi integrate în măsuri active de ocupare.