Guvernul a adoptat ordonanța care limitează sporurile bugetarilor
În ședința de luni, Executivul condus de Ilie Bolojan a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care sunt stabilite noi limite pentru sporurile acordate angajaților din sectorul public. Totodată, documentul introduce o măsură compensatorie: acordarea unui concediu de odihnă suplimentar pentru salariații care lucrează în condiții periculoase sau vătămătoare.
Conform noilor reglementări, sporurile pentru condiții grele, periculoase sau vătămătoare vor fi plafonate la maximum 300 de lei brut pe lună, suma fiind calculată proporțional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiții – informează stiripesurse.ro.
Această măsură se aplică unitar tuturor categoriilor de personal plătit din fonduri publice, acoperind toate anexele Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor – de la funcționarii publici până la angajații Consiliului Concurenței sau ai Curții de Conturi.
Ca formă de compensare, angajații expuși la condiții de muncă periculoase sau dăunătoare vor beneficia anual de 3 până la 5 zile lucrătoare de concediu suplimentar, în funcție de nivelul de risc asociat locului de muncă.