Adolescent de 15 ani, găsit spânzurat în Sectorul 5 al Capitalei
Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost găsit spânzurat, luni seară, într-o zonă de câmp din Sectorul 5 al municipiului București, în apropierea locului unde locuia împreună cu familia. Tragedia a fost semnalată autorităților printr-un apel la 112, înregistrat pe 30 iunie 2025, în jurul orei 20:40.
Potrivit Poliției Capitalei, sesizarea a fost făcută de o femeie care a indicat că, la capătul unei străzi din sector, se află un minor spânzurat de o creangă. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și ambulanță.
În zona indicată au fost identificate două corturi, unde locuiau adolescentul, mama sa și partenerul acesteia. Din primele informații, în momentul producerii incidentului, părinții erau plecați la un magazin din apropiere.
Echipajele medicale sosite la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, decesul minorului a fost constatat ulterior.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Omoruri, care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.