Salt la conținut
Semnal

CCR neagă acordarea unor prime de final de mandat: „Niciun judecător nu a solicitat sau primit sume de bani”

··1 min citire

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis un comunicat de presă în care respinge informațiile apărute în spațiul public cu privire la presupusa acordare a unor „prime de pensionare” în valoare de 180.000 de lei pentru judecătorii al căror mandat se încheie în luna iulie 2025.

Potrivit instituției, în cadrul ședinței administrative din 1 iulie, Secretarul general al CCR a prezentat Plenului o notă referitoare la prevederile articolului 71, alineatul (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții, care prevede posibilitatea acordării unei indemnizații echivalente cu șase salarii nete, la final de mandat.

CCR precizează însă că:

  • Plenul Curții nu a adoptat nicio decizie privind acordarea acestor drepturi;
  • Orice măsură în acest sens trebuie derulată potrivit legii și cu avizul expres al Ministerului Finanțelor;
  • Niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie nu a solicitat și nu a primit vreo sumă de bani în baza articolului invocat.

CCR mai subliniază că, în virtutea atribuțiilor legale, Secretarul general informează lunar președintele și Plenul Curții cu privire la execuția bugetară și la stadiul aplicării dispozițiilor legale care vizează instituția.

Premierul Ilie Bolojan a comentat subiectul, declarând miercuri, 2 iulie, că, deși acordarea acestor indemnizații este prevăzută de lege, în actualul context social și economic ele pot fi considerate „imorale”.

„Din câte ştiu, este o prevedere legală. Dacă au bani să le acorde, cred că, în contextul actual, aceste prime sunt imorale”, a afirmat premierul.

În forma actuală, articolul 71, alineatul 5 din Legea nr. 47/1992 prevede că judecătorii Curții Constituționale au dreptul, la finalul mandatului, la o compensație echivalentă cu șase salarii nete.