Salt la conținut
Semnal

Un bărbat din Harghita vrea să construiască o tabără de recreere pentru familiile care au copii cu dizabilități

··8 min citire

Viața alături de David – Durerea care dă naștere speranței

David Pál are 13 ani. Dacă viața i-ar fi fost dreaptă, acum s-ar fi pregătit pentru liceu, alături de colegii lui. Ar fi învățat să scrie corect, să deseneze fluturi și să meargă în excursii. Dar pentru Dávid, copilul cu ochii mari și inima cât o lume întreagă, ziua nu începe cu lecții și pauze, ci cu tratamente, supraveghere și lupta continuă pentru un strop de normalitate.
Din suferință și neputință, Katalin și Csaba Pál, părinții lui David, au construit o speranță. Nu doar pentru copilul lor, ci pentru mulți alții asemenea lui.

Un început greu, o viață în spitale

David a venit pe lume așa cum vin toți copiii: cu iubire, visuri și o cameră pregătită acasă. Însă la al treilea control ecografic, o umbră s-a așezat peste acel viitor luminos: emisfera stângă a creierului nu se dezvoltase corespunzător. Medicii le-au spus părinților că poate se va remedia până la naștere. N-a fost să fie.

Prima operație pe creier a avut loc când băiatul avea doar șase săptămâni. Șuntul cerebral – un sistem de drenaj – i-a fost implantat pentru a controla lichidul acumulat în exces. De atunci, a urmat o listă lungă de diagnostice, terapii, drumuri între spitale, incertitudini și nopți nedormite. La șase ani, a urmat o nouă operație – o neurochirurgie complexă care, ulterior, s-a dovedit inutilă. Apoi alta. Și alta.

În prezent, David suferă de cea mai gravă formă de epilepsie, rezistentă la tratament. Are între patru și cinci crize epileptice zilnic, chiar și cu medicație. Fiecare criză este un potențial pericol: poate cădea, se poate răni, iar părinții trebuie să fie mereu lângă el, atent, cu ochii deschiși și sufletul încordat.
Iubire, luptă și revoltă
Katalin este asistentă medicală. Ea a învățat să își transforme profesia în armură. Soțul ei, Csaba, este cizmar. Un om simplu, dar profund. Împreună, formează o echipă care respiră prin David. „Ea se roagă, eu mă revolt”, spune el cu voce joasă. „Mi-aș vinde sufletul diavolului, numai să-l știu sănătos.”

Luptă. În fiecare zi. Fiecare criză e o luptă, fiecare pas făcut de David e o victorie. Îl leagănă, îl învață, îl însoțesc. Îi urmăresc fiecare reacție. Când zâmbește, când își atinge sora, când se întinde pe podea și ascultă muzică – toate acestea sunt semne că merită să lupți. Că viața, așa cum e, poate fi frumoasă.

N
La ziua lui David. Familia Pal.

Din durere, o tabără pentru viață

Familia Pál nu se plânge. Au învățat să transforme mila în solidaritate, iar neputința în acțiune. Au creat Asociația Pál David, iar visul lor este impresionant: o tabără de recreere pentru familiile care au copii cu dizabilități, într-un loc sigur, cu aer curat și oameni care îi înțeleg.

„Avem un teren în Valea Hosasău, o zonă superbă. Am desenat planurile: căsuțe mici, un foișor, loc de joacă, spații de terapie. Nu avem banii necesari, dar avem voință. Vom începe cu împrejmuirea terenului și ce putem face singuri, apoi vom cere ajutor. Pentru noi, e o misiune. Suntem obosiți, dar nu ne oprim. Fiecare părinte de copil bolnav merită un loc unde să nu fie singur. Un loc unde să nu se simtă judecat sau uitat.”, spune Csaba cu ochii strălucind de speranță.

Într-o lume în care adesea problemele celor bolnavi sunt ascunse sau ignorate, familia Pál vrea să scoată suferința la lumină – nu pentru a șoca, ci pentru a schimba ceva.

Un plan, un vis, o nevoie de sprijin

Costurile unui astfel de proiect depășesc cu mult posibilitățile unei familii care a sacrificat totul pentru fiul lor. De aceea, părinții speră că instituțiile, companiile și oamenii de rând vor înțelege importanța acestui proiect.„După ce povestea noastră a fost publicată în ziarul local, mulți oameni ne-au susținut. Dar au apărut și dușmanii, fiindcă locul unde vreau să ridic tabăra este între pădurile composesoratului. Composesoratul este o formă de proprietate obștească asupra terenurilor și pășunilor. Sunt câteva famili care s-au obișnuit să trăiască din furtișaguri, iar eu le-am atenționat că această avere este avuție obștească. În urmă cu o jumătate de an am captat un izvor, care este pe teritoriul composesoratului, și l-am împărțit în două: jumătate la troaca vacilor, restul l-am tras pe terenul Asociației. Eu aveam acordul verbal de la fosta conducere a composesoratului și al primăriei. Dar între timp, s-a schimbat conducerea. Noul președinte al composesoratului este tatăl primarului actual. M-au acuzat că am furat apa composesoratului!
M-au amenințat, apoi am primit un act din partea primăriei, în care mi se pune în vedere, ca în 10 zile să desființez toată conducta de apă.
Eu m-am interesat și m-am documentat: apa din izvor este un bun comun legal și face parte resursele minerale naturale al României. Așa că nu m-am speriat și nici nu m-au putut amenda, dar au ținut ședință împotriva mea, și continuă cu atacuri. Primarul mi-a promis acum patru ani că o să bage terenul în PUG și mă ajută să devină intravilan (momentan e extravilan: fâneață). Acum zice că, de fapt, el nu mi-a promis nimic.
Eu am cercetat la cei de la topografie-cadastru și am văzut că este pus și terenul nostru în noul Plan Urbanistic General. Dar planul ăsta este împotmolit undeva de patru ani.
La ultima noastră întâlnire la primărie, unde am depus o cerere de urbanism, ca să încep ceva, am fost amenințat că dacă încep orice lucrare o să mă amendeze de la 15.000 la 100 000 lei. Este vorba de noua secretară, care lucrează la primărie de vreo patru luni. Am totul înregistrat audio!”, a declarat pentru ziarul Semnal, Pal Istan Csaba.

Cum era firesc, l-am contactat telefonic și pe primarul din Leliceni, rugându-l să-și expună punctul de vedere în legătură cu situația respectivă. Iată răspunsul acestuia:

„Referitor la solicitarea dvs. în legătură cu problemele semnalate de dl. Pal Istvan Csaba,
vă comunicăm următoarele:

1. Dl. Pal nu a solicitat niciodată avize urbanistice sau de construcție pentru nicio tabără
pentru copіі.
2. Terenul pe care în mod nedeclarat oficial doreşte să construiască, nu este al
composesoratului, ci aparține Asociației Pal David.
3. Terenul se află în extravilanul localității şi conform prevederilor legale în materie,
respectiv:
art. 91 din Legea 18/1991 privind fondul funciar, republicată:,,(1) Amplasarea
noilor construcții de orice fel se face în intravilanul unităților administrativteritoriale.
(2) Prin construcții de orice fel se înțelege construcțiile care se pot realiza numai în
baza şi cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile legislației în
vigoare".
Iar potrivit art. 92 ,,Amplasarea construcțiilor de orice fel, definite la art. 91 alin.
(2), pe terenuri agricole din extravilan, pe cele amenajate cu lucrări de
îmbunătăţiri funciare, precum şi pe cele plantate cu vii şi livezi, parcuri naționale,
rezervații, monumente, ansambluri arheologice şi istorice, este interzisă".
Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată, prevede că:

„Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de
construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru: .h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole situate pe căile şi spațiile publice, anexe gospodăreşti,
precum şi anexele gospodăresti ale exploatatiilor agricole situate în extravilan. Dl. Pal, cunoscând prevederile legale menționate mai sus, a solicitat certificat de urbanism pentru o anexă gospodărească, respectiv un şopron/ o şură semi deschisă pentru depozitare fân. Primăria Leliceni a emis certificatul de urbanism cu mențiunea respectării prevederilor legale şi anume: şopronul trebuie să aibă caracter provizoriu şi conform
art. 92 alin. (2) lit. c) din Legea Legea 18/1991 privind fondul funciar, republicată, trebuie să servească activitățile pentru protecția animalelor, agricole şi/sau serviciilor conexe, respectiv: depozite de îngrăşăminte minerale ori naturale, construcţii de compostare, silozuri pentru furaje, magazii, şoproane, silozuri pentru depozitarea şi conservarea seminţelor de consum, inclusiv spațiile administrative aferente acestora, platformele şi spațiile de depozitare a produselor agricole primare, adăposturi de animale şi exploataţii
zootehnice/ferme zootehnice, sere, solare, răsadnițe, ciupercării, obiective specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile, exclusiv în scopul asigurării energiei pentru consumul propriu al exploataţiei, amplasate în cadrul fermelor, spaţii de prelucrare/procesare/comercializare a produselor vegetale şi zootehnice, imobile cu destinație agroturistică pentru proiectele cu finanţare din fonduri europene.

Dl. Pal prin ajutor din partea autorităților locale înțelege emiterea unei autorizații de
construcție în extravilan care nu are un caracter provizoriu, ceea ce este inadmisibil şi o
încălcare gravă a prevederilor legale;

Conducta de apă la care faceți referire, a fost implementată/construită de către dl. Pal fără
nicio autorizație, cu încălcarea prevederilor legale menționate mai sus şi fără acordul
composesoratului, de pe al cărui teren acesta a sustras în mod arbitrar apa de la o adăpătoare
pentru animale, acțiunea dumnealui rezultând la secarea totală a sursei de apă.

Conducerea primăriei, printre care şi doamna secretar, nu au făcut altceva decât să îi
prezinte alternativele şi posibilitățile permise de lege şi ca atare şi sancțiunile care vor fi
aplicate în cazul nerespectării prevederilor legale, menționând şi repunerea terenului în
starea inițială, însă până în prezent nu a fost emis nici un act sau sancțiune contrar celor
afirmate în fața dvs. de către dl. Pal. Considerăm că prin informarea d-lui Pal privind
consecințele legale, am dat dovadă de bună credință, oferind totodată idei alternative
pentru realizarea demersului său.


Referitor la tabără, aşa cum am menționat mai sus, oficial nu există nicio solicitare în acest
sens, dar şi în cazul în care ar exista, nu primăria este cea care se opune ci legislația în
materie care nu permite construcțiile în extravilanul localităților (vezi cadrul legal de mai
sus). Menționăm că dl. Pal a fost informat în repetate rânduri referitor la legislația română în materie,
acesta insistând însă și clamând lipsa de ajutor şi empatie din partea autorităților locale,
deoarece în accepțiunea dânsului, se pot face excepții, dacă se doreşte.
Dezvoltarea comunei şi a comunității noastre reprezintă principala noastră prioritate şi muncim
cu profesionalism pentru a răspunde promt şi cu celeritate la solicitările fiecărui cetățean, dar,
acționăm în litera legii şi doar cu respectarea cadrului legal.
Primar
NAGY ISTVÁN-ALFRÉD

Până la rezolvarea problemelor administrative și a neînțelegerilor între Istvan Csaba Pal și primărie, va mai trece vreme, dar visul lui, de a ridica o tabără de recreere pentru familiile care au copii cu dizabilități, într-un loc sigur, cu aer curat, va rămâne. Iar Istvan va lupta pentru el.