Trei persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri în București și Buzău
Trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectate de trafic de droguri de risc și mare risc în București și județul Buzău. Potrivit anchetatorilor, acestea erau monitorizate încă din luna mai de către polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate.
În cadrul acțiunii, a fost organizat un flagrant delict în care una dintre persoane, o femeie, a fost prinsă în timp ce încerca să vândă 10 grame de cocaină, pentru suma de 4.000 de lei.
Ulterior, au fost efectuate percheziții domiciliare, în urma cărora au fost descoperite cantități de canabis, ketamină și cocaină, precum și sume de bani în lei și valută.
Pe baza probelor administrate, procurorii au dispus reținerea celor trei suspecți, iar instanța a decis arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.