Accident rutier grav în Luduș: o persoană a decedat, alta a fost rănită
Un accident rutier soldat cu un deces și o persoană rănită grav a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 8:30, pe strada Principală din cartierul Roșiori, orașul Luduș, județul Mureș, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș.
Din primele cercetări, autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din Luduș, care circula pe direcția Luduș – Sânger, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autocamion condus de un bărbat de 28 de ani, din județul Cluj.
În urma impactului, șoferul autoturismului a decedat la fața locului, din cauza leziunilor suferite. Informația a fost confirmată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș.
De asemenea, o pasageră în autocamion, o femeie de 35 de ani din județul Cluj, a suferit răni grave. Aceasta a fost preluată în stare critică de un echipaj medical și transportată cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Luduș cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și un elicopter SMURD.
Șoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt în curs pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.