Salt la conținut
Semnal

Un adolescent din Neamț s-a spânzurat. Poliția a deschis o anchetă

··1 min citire

Un adolescent în vârstă de 15 ani din localitatea Păstrăveni, județul Neamț, a fost găsit spânzurat, vineri, într-o anexă a gospodăriei familiei sale. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, sesizarea a fost făcută prin apel la 112 de către o femeie de 29 de ani din localitate. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Urecheni, care au identificat victima ca fiind un minor în vârstă de 15 ani.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a intervenit și a inițiat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind constatat decesul adolescentului.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauza exactă a decesului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare pentru a clarifica natura incidentului.