Mai multe persoane din Calvini, cercetate pentru racordări ilegale la rețeaua electrică
Mai mulți locuitori din comuna Calvini, județul Buzău, sunt cercetați penal pentru furt, rupere de sigilii și utilizarea unor instalații clandestine de racordare la rețeaua de electricitate, potrivit unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău.
Polițiștii din orașul Pătârlagele au desfășurat, în data de 5 iulie, nouă percheziții domiciliare în localitatea Calvini, în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind consumul ilegal de energie electrică.
„Existau indicii că mai mulţi localnici, cu vârste între 36 și 66 de ani, ar fi utilizat energia electrică în afara cadrului legal, fără înregistrarea și plata consumului”, au precizat reprezentanții IPJ Buzău.
La acțiune au participat și reprezentanți ai companiei de distribuție a energiei electrice, care au verificat instalațiile și vor stabili prejudiciul cauzat.
Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorilor, în baza prevederilor Codului penal și ale Legii energiei electrice și a gazelor naturale (Legea nr. 123/2012), pentru documentarea întregii activități infracționale.