Salt la conținut
Semnal

Incendiul de vegetație din zona Chilia, Delta Dunării, s-a reaprins. A fost solicitat un elicopter Black Hawk pentru intervenție. Care este cauza?

··1 min citire

Incendiul de vegetație izbucnit sâmbătă în zona localității Chilia, din Delta Dunării, și declarat stins în cursul nopții, s-a reaprins duminică dimineață. Intervenția echipelor de pompieri continuă, iar autoritățile au solicitat sprijin aerian pentru localizarea și stingerea focarelor.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta, reaprinderea a fost favorizată de condițiile meteo nefavorabile și de vegetația extrem de uscată. La fața locului acționează o ambarcațiune și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și lucrători ai Ocolului Silvic.

În sprijinul intervenției a fost solicitat și un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care urmează să efectueze o recunoaștere aeriană și să participe la operațiunile de stingere.

ISU Delta a precizat că, potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului de sâmbătă este electrocutarea unei păsări care a atins un transformator electric. În urma contactului, pasărea ar fi căzut pe vegetația uscată, aprinzând-o, posibil și cu o scânteie provenită de la echipament.

Incendiul inițial a afectat peste 1.000 de hectare, dintre care aproximativ 50 de hectare de fond forestier. Zona a fost supravegheată peste noapte de echipele Ocolului Silvic.