Tragedie la graniță: cadavrul unui bărbat ucrainean, descoperit într-o zonă de trecere ilegală
Un cadavru aflat în stare avansată de descompunere a fost descoperit sâmbătă, 6 iulie, într-o râpă din Munții Maramureșului. Descoperirea a fost făcută de un cioban din zonă, care a alertat autoritățile.
Ulterior, în urma investigațiilor preliminare efectuate de polițiști și salvatorii montani, s-a stabilit că trupul aparține unui cetățean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca o rută adesea folosită de persoane care încearcă să treacă ilegal frontiera în contextul conflictului din Ucraina.
Intervenția de recuperare a fost realizată de echipele Salvamont Maramureș, însă a fost întreruptă inițial din cauza întunericului. Operațiunea a fost reluată ulterior, iar trupul a fost coborât printr-o zonă greu accesibilă până la baza muntelui. De acolo, a fost preluat de specialiștii de la Serviciul de Medicină Legală, care vor continua cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale decesului.
Potrivit Salvamont Maramureș, acesta nu este un caz izolat. În ultimii ani, mai mulți cetățeni ucraineni au fost găsiți decedați în aceeași zonă, din cauza condițiilor dificile de pe traseele montane folosite pentru trecerea frontierei.