Salt la conținut
Semnal

Unsprezece oferte din șapte țări pentru studiul de fezabilitate al noului pod Giurgiu–Ruse

··2 min citire

Un număr de 11 oferte au fost depuse în cadrul licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate al viitorului pod peste Dunăre, între Giurgiu și Ruse.

„Este un pas important în direcția construirii noului pod peste Dunăre, parte a viitorului coridor european Grecia – Bulgaria – România – Ucraina – Polonia”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a enumerat companiile și asocierile care au depus oferte pentru prima etapă a proiectului:

  • Activ Proiectare Infrastructură S.R.L. (lider) – Emay Uluslararasi Mühendislik ve Müşavirlik AŞ (România – Turcia)
  • Consitrans SRL (România)
  • Egis Romania SA (România)
  • Infranova Soluții Tehnice în Construcții SRL (lider) – Studio Corona S.R.L. Civil Engineering – Structure Gogan SRL (România – Italia)
  • Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial (Spania)
  • Mega Mühendislik Müşavirlik A.Ş. (lider) – CCAT Solution Grup SRL (Turcia – România)
  • Padeco Company Limited (lider) – Project Planning & Management Ltd (Japonia – Bulgaria)
  • Proiect-Construct Regiunea Transilvania SRL (lider) – Roads Design SRL (România)
  • Specialist Consulting SRL (lider) – Specialist Smart Group S.R.L. – Perfect Consult Europe S.R.L. – Eurocerad International S.R.L. (România)
  • TPF Inginerie SRL – TPF Consultores de Engenharia e Arquitetura (România – Portugalia)
  • TQM Management SRL (lider) – Dohwa Engineering CO. LTD (România – Coreea de Sud)

Componentă feroviară inclusă în proiect
Printre cerințele din caietul de sarcini se numără și analiza unei posibile conexiuni feroviare între viitorul pod și stația CF Giurgiu Nord, cu legături către liniile CF 102 (București – Giurgiu Nord) și CF 103 (Videle – Giurgiu), parte a Coridorului European de marfă nr. 7.

„Noul pod Giurgiu – Ruse II va avea un rol esențial în dezvoltarea coridorului european TEN-T Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee, care va ocoli Carpații prin nord-estul României și Ucrainei. Acesta va facilita conexiunile între Grecia, Bulgaria, România (prin noul pod), Ucraina (prin Cernăuți și Lvov) și Polonia, având ramificații spre Portul Constanța, Iași, Chișinău și Odesa. În plus, componenta feroviară a proiectului ar putea susține o linie de mare viteză între Grecia, Bulgaria și România”, a mai precizat Scrioșteanu.

Studiul de fezabilitate are un termen de finalizare de 24 de luni, iar valoarea estimată a contractului este de maximum 61 de milioane de lei. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF2).

Licitația a fost lansată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la sfârșitul lunii august 2024, potrivit informațiilor publicate anterior de Club Feroviar.