Incendii de proporții în sudul Europei: Franța, Spania, Italia și Grecia sub asediul flăcărilor
Sudul Europei se confruntă cu incendii devastatoare care afectează Franța, Spania, Italia și Grecia. Mii de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări, iar sute de pompieri luptă în condiții extreme pentru a limita pagubele.
Franța:
În sudul țării, lângă Marsilia, incendiile au distrus peste 750 de hectare. Peste 1.000 de pompieri, inclusiv echipe din România, s-au luptat cu focul timp de peste 24 de ore. Aproximativ 100 de persoane, printre care și membri ai echipelor de intervenție, au fost rănite ușor. Focul a ajuns până în curțile oamenilor, iar în cartierul Tante Rose din Pennes-Mirabeau, peisajul este complet ars. Aeroportul din Marsilia, drumurile și unele linii feroviare au fost redeschise. Potrivit autorităților, incendiul ar fi fost declanșat de o mașină care a luat foc pe autostradă.
În același timp, un alt incendiu, izbucnit în regiunea Aude, lângă Narbonne, a distrus deja peste 2.000 de hectare de vegetație.
Spania:
În provincia Tarragona, 18.000 de locuitori din 9 sate au fost obligați să rămână în case din cauza unui incendiu masiv. 400 de pompieri și 100 de militari, sprijiniți de 12 avioane-cisternă, intervin pentru stingerea flăcărilor.
Italia:
Incendii alimentate de caniculă au izbucnit și în regiunea Catania, în sudul Italiei, unde echipele de intervenție se luptă să limiteze extinderea focului.
Grecia:
Patru regiuni din Grecia sunt în stare de alertă din cauza riscului ridicat de incendii, în contextul unui val de căldură extremă care afectează întreaga zonă mediteraneană.