Salt la conținut
Semnal

Tragedie pe o plajă din Italia: un adolescent a murit după ce a fost îngropat sub nisip

··1 min citire

Un adolescent în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața pe o plajă din Italia, după ce un tunel săpat în nisip s-a surpat peste el. Incidentul a avut loc în stațiunea Montalto di Castro, situată în nord-vestul Italiei, în apropierea regiunii Tarquinia.

Băiatul, pe nume Riccardo, se afla în vacanță alături de tatăl său și cei doi frați mai mici, în vârstă de trei și opt ani. Potrivit martorilor, adolescentul săpa un tunel în nisip prin care intenționa să treacă de la un capăt la altul. În timp ce se afla în interiorul acestuia, structura s-a prăbușit brusc, acoperindu-l complet.

„Voia să intre pe o parte și să iasă pe cealaltă. Când a ajuns în mijloc, totul s-a surpat și gaura a fost complet acoperită. Nu se mai vedea nimic. Ai fi putut trece pe acolo fără să observi ceva suspect”, a povestit un martor.

Salvamarii, turiștii aflați în zonă și tatăl copilului au încercat să îl salveze săpând cu mâinile goale, însă eforturile lor au fost zadarnice. Potrivit autorităților, nisipul compactat nu permite pătrunderea oxigenului, iar victimele riscă sufocarea în câteva minute.

Serviciile de urgență au fost alertate în jurul orei 15:00, însă adolescentul fusese deja găsit fără viață la sosirea echipajelor.

Primărița localității Montalto di Castro, Emanuela Socciarelli, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate:
„O tragedie care ne-a cutremurat pe toți. Este de neimaginat ca un tânăr să-și piardă viața în acest mod. Întreaga comunitate își exprimă solidaritatea cu familia.”

În semn de respect, toate evenimentele publice programate pentru vineri, 11 iulie, au fost anulate. Autoritățile locale au transmis un mesaj de susținere și compasiune pentru cei apropiați tânărului.