Salt la conținut
Semnal

Un copil de 12 ani a fost surprins la volan în Dâmbovița

··1 min citire

Un băiat de doar 12 ani a fost descoperit conducând autoturismul mamei sale pe un drum public din localitatea Voia, județul Dâmbovița. Potrivit informațiilor furnizate sâmbătă de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, copilul le-ar fi spus polițiștilor că a vrut doar „să se plimbe”.

„Polițiștii din cadrul Secției Nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat un minor de 12 ani, din comuna Crângurile, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Voia. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și furt în scop de folosință”, a transmis IPJ Dâmbovița, citat de Agerpres.

În urma verificărilor, autoritățile au constatat că băiatul a luat mașina fără acordul mamei, dorind să se plimbe. Minorul a fost oprit în trafic vineri după-amiază.