Cinci tinere recrutate prin metoda „loverboy”, exploatate sexual în România și în străinătate. Fetele aveau tatuate pe corp chipurile „peștilor” care le trimiteau la produs
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, cercetează mai multe persoane acuzate de trafic de persoane și proxenetism. Potrivit anchetatorilor, începând din anul 2019, cinci tinere au fost recrutate prin metoda „loverboy” și ulterior obligate să practice prostituția în România, Italia și Marea Britanie.
Conform DIICOT, victimele au fost atrase într-o relație aparent sentimentală, fiind aduse într-o stare de dependență emoțională față de presupusii exploatatori. Unele dintre acestea și-ar fi tatuat numele, chipul sau alte date de identificare ale acestora, în semn de atașament și sub influența manipulării emoționale.
„Victimele, aduse de persoanele în cauză într-o stare de puternică dependență afectivă, ar fi acceptat să își tatueze pe corp numele și/sau chipul exploatatorului”, arată procurorii.
Din datele obținute în anchetă, reiese că gruparea ar fi obținut beneficii materiale importante prin facilitarea practicării prostituției de către cel puțin opt femei, în mai multe locații din țară și din afara granițelor.
În urma a șase percheziții desfășurate în acest dosar, au fost ridicate sume importante de bani – 144.000 de euro, 15.000 de lei și 1.900 de dolari –, precum și bijuterii, documente și alte probe relevante în anchetă.
O persoană, în vârstă de 25 de ani, a fost reținută, iar joi, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru patru persoane. Trei dintre acestea nu au fost identificate până la acest moment și sunt căutate.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.