Adolescent de 16 ani din București, acuzat de tentativă de omor și furt de 16.000 de euro
Un adolescent în vârstă de 16 ani din București este cercetat pentru mai multe infracțiuni grave, inclusiv tentativă de omor, acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, șantaj și influențarea declarațiilor, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Faptele s-ar fi petrecut pe 18 iunie 2025, într-un apartament din sectorul 3 al Capitalei, unde minorul ar fi agresat fizic o tânără de 20 de ani, fosta sa parteneră. Potrivit procurorilor, adolescentul ar fi tăiat-o cu un cuțit în zona gâtului și a mâinilor. Leziunile suferite au fost superficiale, victima reușind să se apere.
După atac, adolescentul ar fi amenințat-o cu moartea și i-ar fi cerut 3.000 de euro pe lună pentru a apela numărul unic de urgență 112. Sub presiunea amenințărilor, victima ar fi fost forțată să accepte. Totodată, tânăra ar fi fost constrânsă să declare în mod fals echipajelor medicale că și-ar fi provocat singură rănile într-o tentativă de suicid.
Ancheta a mai stabilit că, anterior agresiunii, în aceeași noapte, adolescentul i-ar fi sustras telefonul mobil în timp ce aceasta dormea, accesându-i fără drept aplicațiile bancare. El ar fi efectuat opt tranzacții frauduloase, însumând aproximativ 16.000 de euro, dintre care 9.500 de euro au fost transferați într-un cont deschis pe o platformă de pariuri online.
Minorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 17 iulie, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Cercetările sunt în curs și sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în colaborare cu Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.