Accident aviatic mortal în județul Olt: un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața după prăbușirea unui planor
Un accident tragic a avut loc sâmbătă, 19 iulie, în județul Olt, unde un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața după ce planorul pe care îl pilota s-a prăbușit pe un câmp aflat între localitățile Caracal și Drăghiceni.
La fața locului au intervenit echipaje ale Detașamentului de Pompieri Caracal, Gărzii Vișina, Serviciului Județean de Ambulanță Olt, precum și elicopterul SMURD Dolj. În momentul sosirii echipajelor de salvare, pilotul era încarcerat în aparatul de zbor.
„Pilotul a fost extras și declarat decedat de medicul de pe elicopterul SMURD. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Ștefănești, județul Argeș”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt.
Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.