Salt la conținut
Semnal

Paul Stănescu solicită o ședință urgentă a coaliției pentru clarificarea poziției PSD în guvernare. Reacția PNL

··1 min citire

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a cerut luni convocarea de urgență a unei ședințe a coaliției de guvernare, în contextul nemulțumirilor legate de măsurile economice propuse de Executiv. Acesta susține că deciziile recente au fost luate fără o fundamentare clară și afectează în special categoriile vulnerabile.

Stănescu afirmă că noul pachet de măsuri anunțat de Guvern „păstrează o logică heirupistă și rigidă”, construită „pe intuiție, nu pe evaluări reale”, și atrage atenția că reforma promovată riscă să afecteze grav pensionarii, angajații cu venituri mici, cadrele didactice și alte categorii socio-profesionale.

În opinia sa, în lipsa unei analize comune, reformele riscă să devină un exercițiu administrativ dur, cu impact negativ asupra investițiilor publice și administrațiilor locale. „PSD nu a intrat la guvernare pentru a accepta reforme impuse unilateral sau pentru a susține politici cu impact disproporționat asupra celor vulnerabili”, a declarat acesta.

Stănescu a adăugat că, în funcție de discuțiile din coaliție, PSD trebuie să decidă rapid dacă își continuă sau nu participarea la guvernare.

Reacția PNL

Deputata PNL Raluca Turcan a răspuns declarațiilor secretarului general al PSD, subliniind că astfel de poziționări publice, influențate de dinamica internă a partidelor, nu aduc beneficii guvernării și riscă să alimenteze extremismul.

„Un eșec ar da apă la moară extremismului și ar adânci neîncrederea oamenilor în politica democratică”, a transmis Turcan într-o postare pe rețelele de socializare, pledând pentru menținerea stabilității guvernamentale și continuarea reformelor asumate.