Șapte copii morți și 26 răniți, după prăbușirea parțială a unei școli publice din vestul Indiei
Cel puțin șapte copii și-au pierdut viața, iar alți 26 au fost răniți vineri dimineață, după ce o parte a unei școli publice s-a prăbușit în statul Rajasthan, din vestul Indiei, a anunțat poliția locală.
Incidentul s-a petrecut în timpul orelor de curs, în momentul în care elevii se aflau în clase, a declarat un reprezentant al forțelor de ordine. În clădire se aflau aproximativ 60 de persoane – elevi, profesori și angajați – în momentul prăbușirii unei porțiuni din acoperiș și a unei secțiuni structurale a clădirii.

Sătenii au intervenit imediat pentru a ajuta la scoaterea victimelor de sub dărâmături. Răniții au fost transportați de urgență la spitale din districtul Jhalawar, situat la peste 300 de kilometri de Jaipur, capitala statului.
Potrivit unor surse citate de presa locală, locuitorii din zonă au semnalat în ultimele luni starea precară a școlii, în special după ploile abundente recente, care ar fi putut slăbi structura de rezistență.
Premierul Indiei, Narendra Modi, a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețeaua X, catalogând incidentul drept „tragic și profund trist”. El a precizat că autoritățile locale acordă sprijin celor afectați.
La rândul său, ministrul Educației din Rajasthan, Madan Dilawar, a anunțat declanșarea unei anchete oficiale pentru a stabili cauzele prăbușirii.
Incidentul readuce în atenție starea infrastructurii educaționale din zonele rurale ale Indiei, unde lipsa investițiilor și întreținerea deficitară generează riscuri majore pentru elevi și cadrele didactice.