Salt la conținut
Semnal

Bărbat din Davidești, reținut pentru amenințări la adresa soției și familiei acesteia

··1 min citire

Polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Orașului Mioveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut un bărbat de 33 de ani, din localitatea Davidești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că, la data de 20 iulie, bărbatul, aflat în acel moment în afara țării, și-ar fi amenințat telefonic soția, ca urmare a intenției acesteia de a se despărți. Ulterior, în același context tensionat, ar fi adresat amenințări și socrilor săi, în două zile consecutive.

După revenirea în România, pe 24 iulie, acesta a fost invitat la sediul Poliției Orașului Mioveni. Acolo, în baza Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, a fost efectuată o evaluare a riscului, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, cu măsura monitorizării electronice.

În ciuda măsurilor luate, bărbatul ar fi continuat să își amenințe soția. Ca urmare, după administrarea probatoriului și finalizarea procedurilor legale, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 25 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor comiterii faptelor și aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.