Incendii devastatoare în Argeș: pagube uriașe în comuna Lunca Corbului
Mai multe incendii de vegetație uscată au izbucnit duminică în județul Argeș, cel mai grav fiind înregistrat în comuna Lunca Corbului. Acolo, flăcările au afectat grav 15 proprietăți, distrugând circa 13.000 mp de vegetație uscată, 31.000 mp de miriște, aproximativ 500 de pomi fructiferi, patru autovehicule, mai multe anexe gospodărești, un solar, o locuință și 18 metri cubi de lemn de foc.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a intervenit cu mai multe echipaje din subunități diferite, întrucât numărul incendiilor din județ a fost neobișnuit de mare în acea zi. Focul, pornit inițial ca un simplu incendiu de vegetație la marginea unui șanț, s-a extins rapid din cauza vântului și temperaturilor ridicate.
Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, iar ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, pentru a stabili cauzele exacte ale dezastrului și a dispune măsurile legale necesare.