Salt la conținut
Semnal

Valuri de trei metri pe litoral. Salvamarii au arborat steagul roșu, dar turiștii ignoră avertismentele

··1 min citire

Furtuna care a măturat întreaga țară a lovit și litoralul românesc, unde a ridicat valuri de până la trei metri chiar în apropierea țărmului. Salvamarii din toate stațiunile au arborat steagul roșu, semn clar de pericol iminent. Cu toate acestea, mulți turiști au ignorat avertismentele și s-au aventurat în apele agitate.

După o zi caniculară de duminică, vântul puternic care a adus o briză răcoroasă a provocat însă valuri uriașe, punând în alertă autoritățile de pe litoral. Cele mai periculoase zone sunt plajele din Eforie Nord, Costinești, Jupiter și Saturn, unde steagul roșu a fost arborat încă de la primele ore ale dimineții.

În astfel de condiții, scăldatul este interzis, însă salvamarii nu au un cadru legal clar care să le permită oprirea turiștilor din a intra în apă.

Un bărbat din București, care a sfidat restricțiile și a devenit agresiv cu echipa de intervenție, a fost sancționat de polițiști cu o amendă de 1.500 de lei.

Meteorologii avertizează că pericolul persistă și în zilele următoare, când vântul va continua să sufle cu putere, menținând marea agitată.