Tragedie în Spania: Cinci români, printre care trei copii, și-au pierdut viața într-un cumplit accident rutier
O tragedie de proporții a îndoliat comunitatea românească din Spania. Cinci membri ai unei familii de români – dintre care trei copii – au murit într-un accident rutier devastator produs duminică, pe drumul național N-310, în apropiere de localitatea Sisante. Alte patru persoane au fost grav rănite.
Trei copii, victime ale impactului
Accidentul a avut loc într-o zonă dreaptă a șoselei, în timp ce familia se întorcea de la o vizită la rude din San Clemente, la doar 30 de minute distanță. Mașina în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism. În urma impactului, trei copii – de 8 luni, 2 ani și 4 ani – au murit pe loc. Cei mici nu au avut nicio șansă de supraviețuire.
La volan se afla tatăl, în vârstă de 29 de ani, iar mama, de 26 de ani, ocupa locul din dreapta. Ambii au fost transportați de urgență la spitalul din Villarrobledo, în provincia Albacete. Starea femeii este stabilă, însă bărbatul se află în continuare în stare critică, internat la Terapie Intensivă.
Alte două persoane au murit în celălalt vehicul
În cealaltă mașină implicată în accident se aflau patru persoane. Doi pasageri, cu vârste de 32 și 48 de ani, au murit pe loc. Ceilalți doi – de 30 și 40 de ani – sunt internați în spitalul din Albacete. Până la această oră, autoritățile spaniole nu au făcut publice detalii despre identitatea victimelor din cel de-al doilea autovehicul.
Comunitatea locală, în doliu
Familia română locuia în Villanueva de la Jara, unde era bine integrată în comunitate. Cei trei copii se născuseră acolo, iar părinții erau implicați activ în viața socială și religioasă a localității. Primăria a declarat trei zile de doliu oficial și a suspendat toate evenimentele publice și culturale.
Cauzele accidentului, în curs de investigare
Potrivit primelor concluzii ale Gărzii Civile, accidentul ar fi fost provocat de o manevră periculoasă de depășire, posibil determinată de razele intense ale soarelui care ar fi orbit unul dintre șoferi, făcându-l să pătrundă pe contrasens. Impactul a fost extrem de violent: una dintre mașini s-a răsturnat, iar echipajele de intervenție au fost nevoite să taie caroseria pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate.
Ancheta autorităților este în desfășurare.