Salt la conținut
Semnal

Cezar Cobianu, consilier general: "Partidul REPER susține, de principiu, transferul Electrocentrale București către Primăria Municipiului București"

··3 min citire

Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței CMGB din data de 30 iulie a fost adăugată o solicitare către Guvernul României pentru transferul Electrocentrale București către Primăria Municipiului București.

Elcen deține și operează termocentralele Bucureștiului, cele care product agentul termic distribuit de Compania Municipală Termoenergetica București, respectiv energie electrică pentru sistemul național.

Într-o declarație pentru Semnal, Cezar Cobianu, consilier general al Partidului REPER, a subliniat faptul că "În următoarele 6 luni, Primăria Municipiului va trebui să achiziționeze, prin licitație, serviciile unei companii de consultanță cu bună reputație la nivel european, pentru a elabora planul de afaceri și strategia de dezvoltare și modernizare a sistemului integrat de termoficare, precum și pentru a fundamenta această achiziție.

Baza legală a transferului este OUG 61/2017, care obligă Ministerul Energie ca în cazul unei astfel de solicitări să vândă acțiunile Elcen la un preț corect. Un preț pe care îl putem estima în acest moment, pe baza situațiilor financiare ale companiei, între 6-8 miliarde de lei. Tranzacția se poate teoretic finaliza până la sfârșitul anului 2025, iar plata poate fi în 30 de zile sau în rate maxim 5 ani, cu 30% avans."

Ana Maria Boghean Cezar Cobianu Reper
Ana-Maria Boghean și Cezar Cobianu, partidul Reper

Într-o declarație publică, Cezar Cobianu a mai adăugat:

"REPER susține de principiu această propunere. Un sistem integrat de producție și distribuție a agentului termic poate fi mai eficient economic, permite planificarea coerentă a investițiilor și poate fi mai bine corelat cu subvenția locală pentru consumatorii vulnerabili.

Deși solicitarea adresată Guvernului, în calitate de vânzător, nu impune prezentarea unui plan de afaceri, un astfel de document este important în perspectiva tranzacției și trebuie elaborat și aprobat de Consiliul General al Municipiului București, în calitate de achizitor.

Primăria Municipiului București gestionează două nevoi fundamentale ale locuitorilor, cu impact determinant asupra calității vieții și calității aerului, transportul public și sistemul de termoficare. Acest interes public major este și justificarea pentru subvențiile considerabile acordate respectiv investițiile publice masive în cele două sisteme. Este evident că doar prin gestionarea bugetului întregului oraș de către Primăria și Consiliul București este posibilă derularea adecvată a acestor activități.

REPER solicită guvernului României ca în perspectiva acestui transfer și considerând beneficiul financiar pentru bugetul de stat să aplice referendumul local și să transfere repartizarea veniturilor din taxe și impozite locale colectate de la bucureșteni la Consiliul General al Municipiului București începând cu 2026.

Această integrare înseamnă o strategie de termoficare pe termen lung, ce implică descentralizare graduală, tranziția la tehnologii mai eficiente și energii regenerabil și creșterea capacităților de transport de energie electrică. Ca beneficiu adițional, în cadrul unei politici industriale inteligente, un plan de investiții pe termen lung înseamnă și impulsionarea investițiilor în reindustrializare și creșterea capacităților de producție pentru echipamentele și componentele de infrastructură necesare.

Bucureștiul a demonstrat că are încrederea creditorilor și că poate gestiona investiții majore, inclusiv o tranziție verde accelerată de la gazele naturale ca soluție intermediară la soluție secundară și de rezervă complementară noilor tehnologii.

REPER susține fără rezerve o reindustrializare sustenabilă a României și a regiunii București-Ilfov și creșterea capacităților de producție de energie electrică în contextul tranziției verzi."

Elcen Proiect Reper