Salt la conținut
Semnal

Vizită controversată la Broșteni: Călin Georgescu, însoțit de susținători din medii diverse și de persoane cu trecut judiciar: membrii ai clanului Corduneanu și gruparea Cofenilor din Maramureș

··1 min citire

Fostul candidat la Președinția României, Călin Georgescu, s-a deplasat vineri în localitatea Broșteni din județul Suceava, grav afectată de inundațiile recente. Vizita a avut loc în contextul unor eforturi de sprijin și solidaritate față de comunitățile afectate de dezastrul natural.

Potrivit informațiilor publicate de stiripesurse.ro, alături de susținători ai lui Georgescu s-au aflat și persoane cunoscute din lumea interlopă, implicate anterior în dosare penale. Printre cei prezenți ar fi fost identificați membri ai clanului Corduneanu din Iași, precum și persoane din gruparea Cofenilor din Maramureș – unele dintre acestea cercetate în legătură cu activități ilegale în domeniul silvic.

Conform imaginilor difuzate, în delegație au fost prezenți Petronel Corduneanu și membri ai familiei acestuia, alături de persoane cunoscute pentru implicarea în afaceri controversate din zona Maramureșului. Aceștia au fost anterior vizați de anchete ale autorităților în dosare privind tăieri ilegale de pădure, braconaj, contrabandă sau fals în acte.

În luna mai, Parchetul General a coordonat o amplă acțiune în Maramureș – cu 27 de percheziții în localități de pe Valea Vaserului, care au vizat, printre altele, Direcția Silvică Maramureș, Ocolul Silvic Vișeu, dar și Primăria Vișeu de Sus. Printre acuzațiile investigate se numără tăieri ilegale de arbori, contrabandă calificată și influențarea declarațiilor martorilor.

Vizita de la Broșteni a generat reacții și comentarii în spațiul public, mai ales în contextul în care Călin Georgescu s-a exprimat în trecut împotriva defrișărilor ilegale, catalogându-le drept cauze directe ale catastrofelor naturale. Participarea unor persoane cercetate în dosare privind „mafia pădurilor” la un eveniment în sprijinul comunităților afectate de inundații a fost percepută de unii observatori ca având un potențial politic și de imagine.

Până la această oră, Călin Georgescu nu a oferit un punct de vedere oficial legat de componența grupului care l-a însoțit sau despre scopul vizitei în Broșteni.