Salt la conținut
Semnal

Gabriel, tânărul atacat cu acid la Călărași, a ieșit din prima operație de reconstrucție facială

··2 min citire

Gabriel, un tânăr de 25 de ani, care a suferit un atac șocant vara trecută, când a fost stropit cu acid de baterie în Călărași, a trecut recent printr-o intervenție complexă de reconstrucție facială, efectuată într-o clinică din Turcia.

A trecut un an de la incidentul înfiorător în care Gabriel și iubita sa, Daniela, au fost atacați cu o substanță corozivă în timp ce se aflau într-o mașină. Substanța i-a provocat tânărului arsuri grave, afectând peste jumătate din suprafața corpului, inclusiv fața, ochii, pleoapele, nasul, buzele și gâtul.

„Pe 4 iunie 2024, în jurul orei 22:09, Poliția Municipiului Călărași a fost sesizată prin 112 că două persoane au suferit vătămări corporale. Investigațiile inițiale au arătat că o persoană necunoscută a aruncat cu o substanță corozivă asupra unei femei de 29 de ani și a unui bărbat de 24 de ani, în timp ce aceștia se aflau într-un autoturism", a transmis Poliția la momentul respectiv.

Gabriel a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca din București, unde medicii au intervenit rapid pentru a-i salva viața. Totuși, urmările au fost devastatoare, inclusiv pierderea vederii și arsuri de gradul IV.

Pentru a beneficia de tratamentul necesar, Gabriel a avut nevoie de 150.000 de euro pentru a ajunge în Turcia, unde medicii au putut realiza o intervenție chirurgicală specializată. Grație sprijinului public, apelul umanitar lansat de mama lui a fost răspuns prompt și fondurile necesare au fost strânse.

În urmă cu doar câteva ore, Gabriel a ieșit din operație. Pe pagina de Facebook „Gabriel. Povestea care ne unește” au fost publicate primele vești despre starea lui:

„Gabriel a trecut cu bine peste intervențiile lungi de aseară. Totul a decurs conform planului medicilor. După 6 ore de operație, i-au fost administrate calmante, durerile s-au redus și a reușit să se odihnească. În cinci zile îi vor fi îndepărtate pansamentele, moment în care vom vedea cât de bine s-au integrat grefele.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul vostru, vom continua acest drum cu pași mici, dar siguri. Vă mulțumim tuturor și, așa cum spune și Gabriel, vă vom fi recunoscători toată viața.
Dumnezeu să fie cu noi!”