Caz de omor în județul Arad: o femeie a fost luată cu forța de fostul concubin și găsită decedată
Marți, 5 august, în jurul orei 21:30, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie din localitatea Chișineu-Criș ar fi fost introdusă cu forța într-un autoturism de către fostul concubin, după care a fost transportată într-o direcție necunoscută.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, tânăra, în vârstă de 28 de ani, era din Arad și lucra într-un local din Chișineu-Criș. Aceasta ar fi fost luată din barul unde se afla, sub constrângere, de fostul partener de viață.
„A fost întocmit un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș. Totodată, a fost constituită o echipă de cercetare complexă”, a transmis IPJ Arad.
În urma investigațiilor, autoritățile au identificat, în extravilanul localității Șepreuș, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Sintea-Mare. Acesta a fost imobilizat și condus la audieri. În apropiere, între localitățile Sintea-Mare și Chișineu-Criș, a fost găsită victima, decedată.
A fost informat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, iar cercetările au fost preluate în vederea stabilirii împrejurărilor exacte ale comiterii faptelor. Ancheta este desfășurată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și lipsire de libertate.
Surse judiciare indică faptul că bărbatul avea antecedente de violență domestică. La începutul lunii iulie, acesta ar fi agresat fizic cele două fiice minore, într-un local din Ineu, context în care a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Ordinul a fost însă solicitat doar pentru copii, victima refuzând ca măsura să se aplice și în cazul său. Ulterior, instanța a emis un ordin de protecție pe numele fetelor minore, în data de 14 iulie.
Ancheta este în desfășurare.