„A fost odată ca-n povești”: vocile Pieței Universității, 35 de ani mai târziu

Piața Universității, 7 august 2025. Din difuzoare răsună din nou „Imnul golanilor”. Aproape 200 de oameni, unii cu pancarte, alții cu lacrimi în ochi, cântă refrenul care, în urmă cu 35 de ani, a devenit simbolul unei generații ce cerea libertate și democrație.

Protestul organizat de comunitatea „Corupția ucide” a fost o reacție la decizia statului de a declara zi de doliu național pentru fostul președinte Ion Iliescu – un gest care a stârnit durere, furie și revoltă în rândul supraviețuitorilor și martorilor Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

„Ole, ole, Iliescu nu mai e!”, se strigă la unison. O femeie plânge în tăcere, un bărbat desface o sticlă de șampanie: „Era să nu apucăm ziua asta.”

Altul își amintește cum, în ’90, tatăl lui a fost bătut crunt în drum spre muncă, pentru că „avea barbă și părea intelectual”.

Într-un colț al Pieței, lângă un perete improvizat din carton și hârtie, oamenii scriu nume, lasă mesaje, aprind lumânări: nu pentru Iliescu, ci pentru victimele regimului său. Pe o bucată de pânză, cineva a scris: „Nu vrem doliu pentru opresor, ci memorie vie pentru cei căzuți.”

„Eu aveam 16 ani și visam la o rochie roșie.”

Printre participanți e și Cătălina, care povestește cu vocea tremurândă cum a fost salvată, în iunie 1990, de mama ei, din calea minerilor: „Visam la o rochie roșie din catifea. Eram la liceu. Mama era superbă, ca o actriță italiană. Am apucat să-i arăt rochia… dar n-am mai cumpărat-o niciodată. În pasajul de la Universitate ne-au ieșit în cale minerii. Negri de la cărbune și de la ură. Ne-a salvat un străin care ne-a condus la metrou. Rochia n-a mai contat. A contat că am scăpat întregi.”

În fața Teatrului Național, o femeie blondă povestește: „Nu mă bucur că a murit. Regret doar că n-a apucat să conștientizeze tot răul pe care l-a făcut. A fost un coșmar orchestrat cu sânge rece. Minerii băteau oameni pe care doar credeau că sunt protestatari. Am văzut femei care aplaudau violența.”

Horațiu, alt participant, își amintește cum tatăl său a fost confundat cu un protestatar și lăsat aproape mort în fața blocului: „Din acel moment n-a mai fost niciodată sănătos. A murit cu semnele minerilor pe corp. Să nu-ți găsești liniștea, Iliescule!”

„Vino, Doamne” și „Imnul golanilor” în loc de tăcere oficială

Autoritățile au anunțat că manifestația este neautorizată. Jandarmeria a transmis un comunicat prin care atrage atenția asupra caracterului ilegal al protestului, dar nu a intervenit. Forțele de ordine au fost prezente la fața locului, însă au păstrat distanța.

Protestul a inclus o serie de momente simbolice: o lectură publică a numelor victimelor Mineriadei, o instalație cu obiecte simbolice, un perete al memoriei, dar și „minute de zgomot” în locul momentului tradițional de reculegere – „pentru cei cărora li s-a luat vocea”, după cum au spus organizatorii.

Peste toate, vocea răgușită a mulțimii, refrenul care a rezistat zecilor de ani și istoriei:
„A fost odată ca-n povești, a fost în România, o gașcă mare de golani ce-a alungat sclavia…”