Salt la conținut
Semnal

Două femei, acuzate că au înșelat o persoană cu aproape 31.000 de euro, pretinzând că au puteri supranaturale

··1 min citire

Două femei sunt cercetate de polițiștii Capitalei pentru înșelăciune, după ce ar fi convins o persoană să le plătească aproape 31.000 de euro pentru a efectua ritualuri de „dezlegare” și „vindecare”. Sub pretextul că dețin puteri oculte, cele două ar fi constrâns moral victima să continue plățile.

Potrivit informațiilor transmise de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB), ancheta vizează fapte petrecute în perioada 6 – 17 iunie 2025. Cele două femei, prezentându-se pe rețelele de socializare drept „vrăjitoare”, ar fi indus în eroare o victimă, promițând inițial un ritual pentru atragerea persoanei iubite.

Ulterior, acestea i-ar fi transmis victimei că suferă de „probleme grave de sănătate” provocate de blesteme și farmece vechi, iar singura soluție ar fi fost efectuarea unor noi ritualuri, contra cost. În momentul în care victima a încercat să oprească interacțiunea, cele două ar fi recurs la amenințări indirecte, afirmând că farmecele deja făcute se vor întoarce împotriva ei.

Surse judiciare indică faptul că persoanele vizate sunt Mărgeanu Claudia Florina (cunoscută online ca „vrăjitoarea Claudia”) și Bornea Mădălina („vrăjitoarea Maria”).

În urma perchezițiilor desfășurate joi, 7 august, la adrese din București și Giurgiu, polițiștii au ridicat sume de bani (101.500 lei și 12.350 euro), obiecte utilizate în ritualuri, dispozitive electronice și documente relevante pentru anchetă.

Cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate instanței cu propuneri legale. Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în cadrul unui dosar penal de înșelăciune.